Denis Haruț a fost convins să se transfere la Sepsi și să refuze oferta celor de la Farul Constanța.
Denis Haruț a ajuns la FCSB, în februarie 2021, de la FC Botoșani, în schimbul sumei de 660.000 de euro. Numai că fundașul, în vârstă de 25 de ani, nu a reușit să se impună la formația bucureșteană, astfel că, în această vară, Gigi Becali l-a lăsat să plece liber de contract.
Denis Haruț i-a cerut lui Gigi Becali să îl lase să plece liber de la FCSB pentru a avea șanse să își găsească o altă echipă unde să joace.
Patronul a acceptat propunerea fundașului, știind că acesta este dorit de nașul său, Gică Hagi, la Farul Constanța.
Doar că lucrurile între Haruț și Hagi s-au precipitat, după ce pe firul negocierilor a apărut Sepsi Sf. Gheorghe.
Sursele ProSport susțin că Laszlo Dioszegi i-a făcut o ofertă de nerefuzat apărătorului: un salariu lunar de 10.000 de euro, mai mare decât ce îi propunea fosta campioană a României, și un contract valabil pe doi ani.
În aceste condiții, Haruț nu a mai stat pe gânduri și a acceptat propunerea, urmând să fie prezentat oficial în zilele următoare.
Gigi Becali a spus că și-a dorit să scape în această vară cu orice preț de Denis Haruț, având în vedere că a fost scos de pe listele cu jucătorii eligibili pentru meciurile din Superliga și Europa League.
„Lui Haruț i-am dat hârtie, liber. Eu i-am spus lui Iașko (n.r. Zoltan Iașko, directorul sportiv de la Farul), a zis că i-ar interesa, nici nu știu ce au făcut. Eu i-am dat drumul ca să plece la Hagi.
Că cică el după aia n-a mai plecat la Hagi, în altă parte se duce. Nici nu știu ce a făcut. Eu oricum îl dădeam liber, că nu-l avea pe listă. (n.r. Am auzit că vrea să se ducă la Sepsi) Să se ducă unde vrea, ce treabă am eu?”, a declarat Gigi Becali, zilele trecute, pentru Fanatik.
În acest sezon, Denis Haruț a bifat doar trei apariții în tricoul campioanei României. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, acesta este cotat la 400.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER